Cum să creezi din balcon o oază de relaxare – idei de amenajare

idei amenajare balcon

Să profităm de vremea frumoasă, chiar şi acasă! Un mic balcon sau o terasă pot fi puse în valoare astfel încât să reprezinte o zonă perfectă de relaxare, un punct esenţial de atracţie al apartamentului.

În funcţie de spaţiul pe care îl avem la dispoziţie, acesta poate fi decorat cu flori, mic mobilier de grădină şi neapărat, un covor moale şi plăcut la vedere, care să transforme balconul într-un loc intim şi prietenos, un mic colţ de conversaţie.

idei amenajare balcon

Dacă deja ai creat acest spaţiu, atunci ştii paşii ce trebuie parcurşi odată cu sosirea vremii bune, când te poţi bucura din nou de acest loc: curăţarea de praf a zonei şi a tuturor obiectelor, spălarea covorului la o spălătorie profesională, curăţarea balustradei şi a geamurilor, după caz.

idei amenajare balcon

Mizează pe accente de culoare şi încearcă să păstrezi spaţiul cât mai puţin încărcat. Covorul va crea senzaţia de familiaritate, iar balconul va împrumuta din aspectul confortabil al unei camere. Este bine să alegi  un covor rezistent, fie dedicat pentru exterior sau unul pentru trafic intens, pentru a te asigura că îşi va păstra aspectul frumos în timp.

idei amenajare balcon

O bancuţă sau o canapea de dimensiuni mici pe care ai aruncat câteva perne colorate sau scaune şi masă metalice în stil provencal pot fi unele dintre cele mai bune solutii. De ce nu, dacă spaţiul îţi permite, poţi aşeza şi un hamac pentru ore de reverie. Bineînţeles, plantele vor fi cele care te vor face să te simţi ca în mijlocul naturii, aşa că le poţi aşeza după plac, chiar şi pe vertical, pentru a păstra mai mult spaţiu în partea de jos.

idei amenajare balcon

Chiar dacă suprafaţa balconului tău este mică, acest lucru nu te împiedică să aranjezi un colţ plăcut pentru a citi o carte şi a-ţi savura cafeaua.

Un balcon sau o terasă îngrijite îţi vor permite să te bucuri de vremea frumoasă chiar şi dacă eşti acasă. Contactează-ne la www.covorcurat.ro pentru o curăţare profesională a covoarelor tale!